Ai un bebeluș care se trezește exact după 30 de minute și nu știi cum îl poți ajuta să doarmă mai mult? Te înțeleg că ești frustrată, mai ales că ai senzația că toată ziua adormi copilul. În acest material, am scris despre 5 dintre cele mai frevente motive pentru care bebe are doar somnuri scurte ziua.
Ce înseamnă un somn scurt?
Vorbim despre somnuri de zi scurte atunci când bebe doar un ciclu de somn sau mai puțin. Atunci când somnul depășește 50 – 60 de minute, înseamnă că bebe a legat două cicluri de somn. Orice nap mai scurt de 45 de minute este considerat un somn scurt.
5 dintre cele mai frecvente motive care generează somnuri de zi scurte:
- Copilul are vârsta mai mică de 6 luni
Până la vârsta de 5 – 6 luni, durata somnurilor de zi poate varia foarte mult. Cu alte cuvinte, somnurile de 30 de minute sunt firești, din punct de vedere biologic.
- Programul de somn nu este adecvat
După vârsta de 5 luni, programul de somn al bebelușului se conturează și se stabilizează la 3 somnuri de zi. În cazul unor bebeluși, acest lucru se poate întâmpla chiar și mai devreme, în jurul vârstei de 4.5 luni. Primele două somnuri de zi tind să depășească o oră, iar ultimul este de un ciclu de somn.
Atunci când părintele merge cu bebe la somn prea devreme (cu alte cuvinte, bebe nu este suficient de obosit), presiunea de somn nu este la nivel maxim, un somn scurt va fi suficient ca bebe să se trezească și să nu mai readoarmă.
Pe de altă parte, atunci când bebe este mult prea obosit, excesul de cortizol și adrenalină din corp va duce la un somn scurt și un bebe morocănos sau chiar foarte supărat.
În ambele situații, soluția este să modificați gradual perioada de veghe adăugând sau scăzând 10-15 minute, astfel încât îl ajutați pe bebe să se odihnească așa cum are nevoie.
- Bebe este în salt mental
În special în timpul regresiilor, pot apărea somnurile de zi scurte. Nu este o regulă. Impactul pe care salturile mentale îl au asupra somnului poate fi diferit de la copil la copil, însă e bine să știi la ce te poți aștepta.
- Mediul de somn nu este adecvat
Voi începe cu excepția de data asta – da, sunt bebeluși care dorm ziua foarte bine fără să fie necesar să fie întuneric beznă în dormitor. ÎNSĂ, sunt excepții. Majoritatea bebelușilor au nevoie de un mediu propice pentru somn – întuneric, temperatura adecvată, sunete albe (opțional), același spațiu de somn. De ce? – pentru că creierul lor este atât de imatur, încât simplul fapt că pot vedea obiectele din jur îi poate stimula incredibil, ceea ce poate împiedica adormirea sau readoarmirea.
- Bebe este dependent de intervenția unui adult pentru a-și continua somnul
Nu există asocieri de somn pozitive sau negative, ci doar asocieri de somn eficiente pentru bebe și sustenabile pentru părinți. Da, sunt bebeluși care adorm la sân sau în brațe și continuă să doarmă și să lege ciclurile de somn fără să fie necesară intervenția unui adult, dar sunt și bebeluși care efectiv nu pot lega ciclurile fără ca părintele să nu reia modul de adormire inițială.
Dacă te regăsești în această situație în care bebe are doar somnuri de zi scurte și reușești să rezolvi problema, sunt la un click distanță de tine pentru a te ajuta să ieși din acest cerc vicios.